Teatru pentru copii (MOMOLINO)

Despre MOMOLINO, Teatru şi poveşti pentru copii 

Suntem o mână de oameni veseli și inspirați de viață, de copii, de lucrurile simple ale vieții dar mai ales de oameni ca voi. Ne place să ne jucăm cu copiii așa cum le place lor, de aceea inventăm povești-ateliere-întâmplări din care culegem experiențe și trăim impreuna cele mai autentice bucurii. 

Ne propunem să educăm copiii - viitorul public de teatru, creând spectacole cu sens. Ne propunem să creştem oameni, promovând acele valori de care fiecare copil are nevoie în viaţa de adult: iubire, generozitate, grija, comunicare, empatie, responsabilitate, toleranta, onestitate, încredere. Pentru că “aici” şi “acum-ul” pe care le găseşti doar în teatru sunt noţiunile cele mai îndemâna prin care copiii se conectează la lume. Teatrul îi poartă prin imaginar, cu o încărcătură mare de magie. Teatrul îi aduce prin poveste atât în propria lor realitate, a copiilor, cât şi a adulţilor. 

Credem ca teatrul ramane un canal valoros de educaţie, de comunicare si relationare prin care noi ajungem la copii întotdeauna prin limbajul lor, prin personaje echilibrate, prin decoruri şi costume parcă decupate din camerele lor inchipuite joacă, dar mai ales printr-o echipă de actori, scenarişti, scenografi şi regizori de exceptie si cu mare experienta de joc si joaca - cei mai multi dintre ei parinti.

Din trupa teatrului MOMOLINO fac parte actori precum Antoaneta Zaharia, Ioana Flora, Adina Lucaciu, Clara Flores, Irina Velcescu, Mihaela Velica si Georgiana Stanciu.

Din 2011 şi până astăzi, peste 20,000 de copii au avut acces la programele noastre creative, la spectacole si evenimente dedicate. În Lumea lui MOMO şi MOMOLINO, poveştile sunt irepetabile și unice, pentru că ele se crează pe înțelesul și limbajul copiilor. Aşa ei devin mai comunicativi și empatici, cu noi experiențe şi cresc într-o cultură teatrală bazată pe valori autentice. Dacă aţi auzit până acum de “Pe covorul fermecat al poveştilor” œ” Alice în Sufrageria Minunilor”, Nica și Poveștile sale”, “Aventurile lui Hermann”,” Ziua în care a fugit somnul” şi “Rabdarica şi Mofturica salvează Noaptea de Ajun”, atunci noi suntem făptaşii.   

Pentru confirmări, solicitări si detalii vă rugăm să ne contactati la lumealuimomo@gmail.com www.lumealuimomo.blogspot.com www.facebook.com/lumealuimomo

CUM NE COMPORTĂM CÂND MERGEM LA TEATRU

  • Daca nu ati apucat să vă achiziționați biletul in avans sau să vă faceti o rezervare pe email, vă rugam verificati disponibilitatea locurilor în seara de dinainte, pentru evita supraglomerarea sălii. Ne pare rău, dar nu vom putea suplimenta capacitatea locurilor, atunci cand veniti direct la salâ iar toate locurile sunt ocupate.
  • Vă rugam să ajungeti la sală cu 15-20 minute inainte de începerea spectacolului. De multe ori actorii nu ies in scenă, pentru ca accesul spectatorilor in sală intarzie. În plus copiii iși pierd răbdarea. Iar dacă ajungeți mai devreme, de asemenea copiii ar putea să isi piardă răbdarea în așteptarea spectacolului.
  • Odată ce spectacolul a inceput, nu mai putem permite accesul in sală, ar perturba buna desfășurare a spectacolului, afectand confortul spectatorilor și calitatea reprezentației. Astfel, valabilitatea biletului se pierde, dar vă așteptam cu drag la o reprezentație viitoare.
  • La intrarea in sală exista cuiere, unde vă invităm să vă lasați hainele groase. Este neplăcut și inconfortabil să le țineți cu voi pe scaun, pe toata durata spectacolului.
  • Spectacolele noastre sunt adresate cu precădere copiilor, de aceea primele 4 rănduri din fața scenei le sunt exclusiv rezervate. Le recomandăm adulților să ocupe intotdeauna locurile incepand cu răndul al cincilea, oferindu-le sansa celor mici să se bucure pe de-a intregul de spectacol. Nu vom putea face exceptii, nici in cazul parinților care aleg să-si tina copiii in brate, pe care îi vom indruma către locurile laterale.
  • Vă rugam să nu staționati pe cele 3 culoare de acces din sală. Ele pot fi folosite de actori in timpul spectacolui, sau pentru circulatia facila a parintilor si copiilor. De asemenea ne dorim să aplicăm in mod responsabil normele de siguranta ISU, care ne protejează pe toti atunci când alegem să le respectăm.
  • Odată ce ați intrat in sală, vă rugăm să ocupati locurile pe care le-ati ales și să ramaneti așezați pănă la începerea spectacolului. Locurile se ocupă in ordinea sosirii, de aceea vă rugam să nu tineți locuri rezervate prietenilor despre care știți că ajung mai tărziu.
  • Înainte de începerea spectacolului, vă rugam să inchideti telefoanele mobile sau să le treceti pe modul silentțos. Apreciem că nu le lăsați copiilor pe durata spectacolului, telefoane sau alte aparate electronice care le pot distrage atenția.
  • Oferiți-le copiilor doar apă îmbuteliată. Rontăielile sau fructele se pot consuma înainte sau după spectacol. Știți, e foarte posibil să li se faca poftă și copiilor de lângă, in plus zgomotul ii deranjează pe ceilați spectatori sau chiar ar putea să ii distragă pe actori in timpul jocului.
  • Uneori în timpul reprezentației, copiii ar putea să plângă. Cu toții v-am fi recunoscători dacă ați alege sa mergeti afară pentru liniștire si apoi să vă ocupați locul in sală.
  • Vă rugăm să respectați grupa de vârsta recomandată în anunț. De cele mai multe ori atunci când copiii sunt sub aceasta, ar putea sa plângă sau să ceară afară, iar când sunt peste, să devină agitați și desigur să părăseasca sala cu pretextul ca spectacolul plictisește. 
  • Pentru că fiecare spectator este important pentru noi, ne dorim ca fiecare dintre voi să se bucure de spectacol in liniste, să auda bine replicile actorilor, de aceea am aprecia daca ați rămâne pe locurile voastre pana la final, evitând să vorbiti, chiar și in soaptă.


Ziua in care a fugit somnul - spectacol pentru copiii care nu vor să doarmă
Teatru interactiv pentru copii de la 3 la 9 ani
Duminica 5 martie, ora 11.00
Cafe Deko


"Ce-ar fi daca intr-o buna zi, Somnul ar pleca definitiv? Si cum ar fi daca ne-am putea juca la nesfarsit, zi si noapte? Ana, eroina povesti noastre si-a pus aceasta nastrusnica dorinta chiar de ziua ei.. Iar ceea ce a urmat a fost dincolo de asteptarile noastre."

Cati parinti obositi si nemultumiti nu cunoastem, atunci cand copii lor nu vor sa doarma si pace? Si cate metode, staturi sau leacuri fanteziste n-a incercat fiecare? Exista insa o cheie, pe care o puteti afla chiar din povestea care ne-a inspirat, scrisa de Victoria Patrascu, adaptata si regizata de Toni Zaharia.

Bine, bine dar cum arata Somnul? Are culoare si stare de om mare? Aaa ti se face Somn numai cand iti apare, cu pletele lui din flori de mac, tei si verbina si trupul bine captusit in haina lui de plapuma mirosind a dulap umbros. Important este sa apara..

autor Victoria Patrascu
regia Antoaneta Zaharia,
cu Antoaneta Zaharia, Ioana Flora si Mihaela Velicu.
costume si decoruri: Doina Pop
o productie a Teatrului MOMOLINO
recomandat copiilor cu varste intre 3 si 8 ani
Durata spectacol: 45 de minute.

"Iar duminică am fost la teatru. Piesa a fost foarte frumoasă, educativă, copiii atenți, actorii improvizau și interacționau cu copiii. Stăteam în sală și mă bucuram efectiv uitându-mă la fețele lor, la bucuria pe care o aveau când răspundeau întrebărilor actorilor, la soluțiile ingenioase pe care le găseau etc. A fost cu adevărat o încântare să fiu acolo cu copiii, un timp special. Mi s-a părut foarte ingenioasă personificarea Somnului și a Doamnei Oboseală. Se pare că a avut mare impact asupra unei fetițe de 2 ani și 6 luni. Seara, am dat stingerea tot la 22. Deși se trezise abia de 2 ore, a adormit în 40 de minute, după ce am reanalizat povestea Anei, fetița de la teatru care nu mai voia decât să se joace. Exact ca ea. E adevărat că la început mi-a zis: -Eu vreau să mă jooooooc! Eu vreau să vină doamna Oboseală! Dar după ce am povestit din nou cum Ana avea ochii roșii, o durea capul de oboseală, avea mâinile și picioarele atât de grele încât nu se mai putea mișca, l-a acceptat pe Somnul cel Bun. Somn bun, Somn bun, te aștept și pe la mămici, nu doar pe la copii! Tânjesc după tine mai mult decât după un tort de ciocolată!"" http://crestemoameni.ro/vreau-dorm-vreau/ Si nu exageram cu nimic, cand spunem ca este una dintre cele mai inocente si educative povesti pentru copiii fara de varsta si deopotriva pentru parintii si bunicii lor, caci firul intamplarii e plin de imaginatie si surprize!

Bilet intrare: 29 de lei adult, 27 lei copil. Biletele se pot achizitiona online de https://www.iabilet.ro/bilete-ziua-in-care-a-fugit-somnul-la-momolino-teatru-si-povesti-pentru-copii-28183/?q=ziua sau direct de la Cafe Deko in orice zi a saptamanii.

Rezervarile se pot face, doar cu 2 zile inainte de data spectacolului, si doar in limita locurilor ramase libere. Detalii la telefon: 0754.565.111.

Povestile lui Nica
Teatru interactiv pentru copii de la 3 la 9 ani
Duminica 19 februarie, ora 11.00
Cafe Deko

Copii, părinți, frați și bunici, haideți împreună cu Nică din Humulești, satul scăldat de Ozana „cea frumos curgătoare”, să retrăim întâmplări pline de haz: să furăm pupăza din tei și să o ascundem în pod, apoi să o vindem la târg și, de gura moșului, să fugim repede acasă! Să mergem la furat de cireșe și să punem la pământ toată cânepa cea verde și fragedă a matușii Mărioara! Să mergem la scăldat în ziua când mama avea atâta treabă, să ne întoarcem apoi goi goluți rușinati pe ulițele satului și, târziu, după ce ne-au lătrat câinii lui Trăsnea, să cerem mamei iertare și ceva de mâncare...

Să mergem în Broșteni la casa Irinucăi și, din greseală, să o dărâmăm toată cu un pietroi desprins din deal și fuga-fuga acasă, la bunica, să ne vindece de râie căprească! Si apoi la mama, în brațele ei iertătoare, să râdem la soare ca să se îndrepte vremea! Ce poate fi mai frumoasă decât copilăria mea și a voastră, zică cine ce-o zice!

Momolino Teatru si Povesti pentru copii vă invită să descoperiti lumea fascinantă a „Amintirilor din copilarie” așa cum le scria Ion Creangă, insă spuse pe intelesul tuturor copiilor, într-un spectacol care reinventează poveștile copilăriei trecute în maniera copilăriei de astăzi.

Regia și adaptarea textului aparțin Antoanetei Zaharia, iar distributia este semnata de Ioana Flora și Antoaneta Zaharia (2 actrite premiate de UNITER si Gala GOPO). Un spectacol creat si produs de Momolino Teatru si Povesti pentru copii

Bilet intrare: 27 lei/copil si 29 adult . Un bilet este valabil pentru o singură persoană. Toți participanții ( adulţi si copii) la spectacol trebuie să cumpere bilet, indiferent de vârstă, Accesul se face cu aproximativ 30 minute înainte de începerea spectacolului. Vă rugăm nu întârziaţi! Persoanele care ajung dupa ce spectacolul a inceput, pot urca in sala de spectacole și ocupa doar locurile din spatele sălii, pentru a nu deranja spectactorii.

Biletele se pot procura și in ziua spectacolului Cafe Deko limita locurilor ramase libere, pe baza rezervărilor care se fac cu 2 zile înainte de spectacol, la lumealuimomo@gmail.com


CUM NE COMPORTAM CAND MERGEM LA TEATRU

Daca nu ati apucat sa va achizitionati biletul in avans sau sa vă faceti o rezervare, vă rugam verificati disponibilitatea locurilor cu o seara inainte, la telefonul pus la dispozitie in anunt, pentru evita supraglomerarea salii. Ne pare rau, dar nu vom putea suplimenta capacitatea locurilor, in cazul in care veniti direct la sala si spectacolul este sold out.

Vă rugam sa ajungeti la sala cu 20 minute inainte de inceperea spectacolului. De multe ori actorii nu ies in scena, pentru ca accesul spectatorilor in sala intarzie, iar copiii isi pierd rabdarea. Iar daca ajungeti mai devreme de atat, de asemenea copiii isi pierd rabdarea in asteptarea spectacolului.

Odată ce spectacolul a inceput, accesul in sală nu mai este posibil. Valabilitatea biletului se pierde, și vă așteptam cu drag la o reprezentație viitoare.

La intrarea in sală exista cuiere, unde vă invităm să vă lasați hainele groase. Este neplăcut și inconfortabil să le țineți cu voi pe scaun, pe toata durata spectacolului.

Spectacolele noastre sunt adresate in primul rănd copiilor, de aceea primele 4 rănduri din fața scenei le sunt exclusiv rezervate. Le recomandam adultilor să ocupe intotdeauna locurile incepand cu răndul al cincilea, oferindu-le sansa sa se bucure pe de-a intregul de spectacol. Nu vom putea face exceptii, nici in cazul parinților care aleg să-si tina copiii in brate.

Vă rugam sa nu stationati pe culoarele de acces din sală. Ele pot fi folosite de actori in timpul spectacolui, sau pentru evacuarea parintilor si copiilor. De asemenea normele de siguranta ISU ne obliga să respectăm aceste reguli.

Odată ce ați intrat in sală, vă rugăm să vă ocupati locurile și să ramaneti așezați pănă la începerea spectacolului. Locurile se ocupă in ordinea sosirii, de aceea vă rugam să nu tineți locuri rezervate prietenilor despre care știți că ajung mai tărziu.

Înainte de începerea spectacolului, vă rugam să inchideti telefoanele mobile sau să le treceti pe modul silentțos. Apreciem că nu le lăsați copiilor pe durata spectacolului, telefoane sau alte aparate electronice care le pot distrage atenția.

Oferiți-le copiilor doar apă îmbuteliată.Paharele de sticla pot fi periculoase pentru copii, existând riscul accidentării. Rontăielile sau fructele se pot consuma înainte sau după spectacol. Știți, e foarte posibil să li se faca poftă și copiilor de lângă, in plus zgomotul ii deranjează pe ceilați spectatori sau chiar ar putea să ii distragă pe actori in timpul jocului.

Uneori în timpul spectacolului, copiii ar putea să plângă. Cu toții v-am fi recunoscători dacă ați alege sa mergeti afară pentru liniștire si apoi să vă ocupați locul in sală.

Pentru că fiecare spectator este important pentru noi, ne dorim ca fiecare dintre voi să se bucure de spectacol in liniste, să auda bine replicile actorilor, de aceea am aprecia daca ați rămâne pe locurile voastre pana la final, evitând să vorbiti, chiar și in soaptă.

Cand spectacolul s-a terminat, copiii pot urca pe scena pentru a imbratisa personajele si fotografii de familie.



Ziua in care a fugit somnul - spectacol pentru copiii care nu vor să doarmă 

Spectacol de teatru interactiv pentru copii de la 4 la 9 ani
Duminica 5 februarie, ora 11.00
Cafe Deko


"Ce-ar fi daca intr-o buna zi, Somnul ar pleca definitiv? Si cum ar fi daca ne-am putea juca la nesfarsit, zi si noapte? Ana, eroina povesti noastre si-a pus aceasta nastrusnica dorinta chiar de ziua ei.. Iar ceea ce a urmat a fost dincolo de asteptarile noastre."

Cati parinti obositi si nemultumiti nu cunoastem, atunci cand copii lor nu vor sa doarma si pace? Si cate metode, staturi sau leacuri fanteziste n-a incercat fiecare? Exista insa o cheie, pe care o puteti afla chiar din povestea care ne-a inspirat, scrisa de Victoria Patrascu, adaptata si regizata de Toni Zaharia.

Bine, bine dar cum arata Somnul? Are culoare si stare de om mare? Aaa ti se face Somn numai cand iti apare, cu pletele lui din flori de mac, tei si verbina si trupul bine captusit in haina lui de plapuma mirosind a dulap umbros. Important este sa apara..

autor Victoria Patrascu
regia Antoaneta Zaharia,
cu Antoaneta Zaharia, Ioana Flora si Mihaela Velicu.
costume si decoruri: Doina Pop
o productie a Teatrului MOMOLINO
recomandat copiilor cu varste intre 3 si 8 ani
Durata spectacol: 45 de minute.

"Iar duminică am fost la teatru. Piesa a fost foarte frumoasă, educativă, copiii atenți, actorii improvizau și interacționau cu copiii. Stăteam în sală și mă bucuram efectiv uitându-mă la fețele lor, la bucuria pe care o aveau când răspundeau întrebărilor actorilor, la soluțiile ingenioase pe care le găseau etc. A fost cu adevărat o încântare să fiu acolo cu copiii, un timp special. Mi s-a părut foarte ingenioasă personificarea Somnului și a Doamnei Oboseală. Se pare că a avut mare impact asupra unei fetițe de 2 ani și 6 luni. Seara, am dat stingerea tot la 22. Deși se trezise abia de 2 ore, a adormit în 40 de minute, după ce am reanalizat povestea Anei, fetița de la teatru care nu mai voia decât să se joace. Exact ca ea. E adevărat că la început mi-a zis: -Eu vreau să mă jooooooc! Eu vreau să vină doamna Oboseală! Dar după ce am povestit din nou cum Ana avea ochii roșii, o durea capul de oboseală, avea mâinile și picioarele atât de grele încât nu se mai putea mișca, l-a acceptat pe Somnul cel Bun. Somn bun, Somn bun, te aștept și pe la mămici, nu doar pe la copii! Tânjesc după tine mai mult decât după un tort de ciocolată!"" http://crestemoameni.ro/vreau-dorm-vreau/ Si nu exageram cu nimic, cand spunem ca este una dintre cele mai inocente si educative povesti pentru copiii fara de varsta si deopotriva pentru parintii si bunicii lor, caci firul intamplarii e plin de imaginatie si surprize!

Bilet intrare: 29 de lei adult, 27 lei copil. Biletele se pot achizitiona online de https://www.iabilet.ro/bilete-ziua-in-care-a-fugit-somnul-27873// sau direct de la Cafe Deko in orice zi a saptamanii.

Rezervarile se pot face, doar cu 2 zile inainte de data spectacolului, si doar in limita locurilor ramase libere. Detalii la telefon: 0754.565.111.

Zana Maseluta in misiune cu Rabdarica si Mofturica

spectacol de teatru interactiv pentru copii de la 4 la 9 ani
Duminica 29 ianuarie, ora 11.00
Cafe Deko

Se spune că, Răbdărică și Mofturică, doi dintre spiridușii lui Moș Crăciun, după ce i-au fost de mare ajutor Moșului în Noaptea de Ajun, primesc o misiune specială: intr-o singură noapte trebuie să o ajute pe Zâna Măseluță să colecteze dinții de lapte de la 7803 copii din... România.

Cât despre Zână... Ea este pe cât de surprinzătoare, pe atât de ușor de îndrăgit. De la o secundă la alta, cu ajutorul spiridușilor Răbdărică și Mofturică, copiii vor afla miraculoase lucruri despre Lună, despre stele, despre praful magic de adormit și despre dințișorii de lapte. Aventuri noi, prieteni noi și un cer plin de stele strălucitoare. O noapte magică, pe care cei doi spiriduși n-o vor uita niciodată. Oare şi voi?

Va invitam la un spectacol dedicat celor care au dinţişori de lapte şi se gândesc deja la magiile Zânei Măseluţă, un spectacol jucăuş şi plin de umor, dar mai ales educativ pentru cei care încă cred în “se poate orice”. 

O poveste în care copiii vor învăţa despre cum să ne fim de ajutor unii altora, despre generozitate, empatie şi încredere, despre cum să facem faţa fricilor şi să ne exprimăm emoţiile. Pentru copii de la 4 la 9 ani si pentru intreaga familie!

Scenariul si regia: Oana Rasuceanu
Scenografia si costume: Doina Pop
Distributia: Adina Lucaciu, Georgiana Stanciu, Irina Velcescu

Spectacolul este creat după o idee originală marca Momolino. 
Durata spectacol, 45 de minute
recomandat copiilor intre 4-10 ani

Biletele sunt disponibile pe siteul https://www.iabilet.ro/bilete-zana-maseluta-in-misiune-cu-rabdarica-si-mofturica-27459/

Pretul unui bilet pentru copil este 27 lei, iar pretul biletului pentru adult 29 lei.

Rezervarile la acest spectacol se pot face doar in zilele de vineri si, sambata premergatoare spectacolului, in limita locurilor rămase libere la lumealuimomo@gmail.com, cu ridicare in ziua spectacolului de la intrare. Detalii la telefon: 0754565111

Spectacolul are loc la Cafe Deko, Str. Selari nr. 14, Etaj 2.

____________________________________________
Cum ne comportam cand venim la spectacolele TEATRULUI MOMOLINO?

- Din aceasta toamna spectacolele MOMOLINO se desfasoara intr-o sala de spectacole pusa la dispozitie de Café Deko, in strada Selari nr 14. Sala are o capacitate legal permisa de 150 de locuri, dintre care 70 de pernute pentru copii si restul scaune. Cladirea este complet noua, construita in 2011 si beneficiaza de toate autorizarile specifice unei astfel de activitati, inclusive ISU. Café Deko este un concept de cafenea-teatru creat din anul 2003 de catre Dan Chisu si se bucura de un public iubitor si numeros.
- Biletele la spectacolele noastre sunt puse la vanzare in reteaua iabilet.ro . In limita locurilor ramase libere, se pot face rezervari la lumealuimomo@gmail.com, doar cu o zi inainte de spectacol. Va rugam verificati disponibilitatea la telefonul pus la dispozitie in anunt, pentru a va asigura ca aveti un loc. Ne pare rau, dar nu vom putea suplimenta capacitatea locurilor, in cazul in care veniti direct la sala si spectacolul este sold out.
- Va invitam sa ajungeti la ora corecta, de preferinta cu 15-30 minute inainte de inceperea spectacolului. De multe ori actorii nu ies in scena, pentru ca accesul spectatorilor sala intarzie, iar copiii isi pierd rabdarea.
- La intrarea in sală exista cuiere, unde vă incurajam să vă lasați hainele groase. Este neplăcut și inconfortabil să le țineți agatate, pe toata durata spectacolului.
- Regula curtoaziei din toate teatrele din lume, ofera prioritate copiilor. Astfel pernutele din fata scenei, precum si primele 2 rănduri de scaune sunt rezervate exclusiv copiilor. Adultii vor ocupă intotdeauna locurile incepand cu răndul 3. Aceasta regula este valabila si pentru parintii care aleg sa isi tina copiii in brate.
- Vă rugam pastrati libere cele 2 culoare de acces in sala.
- Odata ce ati intrat in sală, va rugam sa va asezati pe locuri pe care le-ati ales pana la inceperea spectacolului. Locurile in sala se ocupa in ordinea sosirii, va rugam sa nu tineti locuri rezervate prietenilor care ajung mai tarziu.
- Inainte de spectacol, va rugam sa inchideti telefoanele mobile sau sa le treceti pe modul silentios. Nu lasati in mana copiilor telefoane sau alte aparate electronice in timpul spectacolului.
- Pastrati cu voi doar sticla de apa. Rontaielile, fructele se pot consuma doar inainte sau dupa spectacol. E foarte posibil sa li se faca pofta si altor copii, in plus zgomotul produs ii poate deranja pe cei din jur.
- Odata ce spectacolul a inceput, valabilitatea rezervarii locului se pierde. Accesul in sala este permis doar in limita locurilor ramase libere in spatele salii.
- Pentru ca fiecare spectator este important, ne dorim ca fiecare dintre voi sa se bucure de spectacol in liniste, sa auda bine replicile actorilor, de aceea am aprecia daca ati ramane pe locurile voastre pana la final, evitand sa vorbiti, chiar si in soapta.


Duminica 11 decembrie 2016, ora 11.30
Domnișoara Poimâine și Joaca de-a Timpul
spectacol de teatru muzical pentru întreaga familie
recomandat copiilor cu varste intre 3-9 ani
Cafe Deko

Va invitam sa celebram copilaria alaturi de cel mai vesel hazliu si educativ spectacol pentru copii, după cea mai îndrăgită poveste din Romania, "Domnişoara Poimâine şi Joacă de-a Timpul", o adaptare după cartea cu acelaşi nume a scriitoarei Adina Rosetti, cu ilustraţie de Cristiana Radu, publicată la editura Curtea Veche Publishing. 

Este un spectacol pentru toți copiii care îşi pun întrebări despre timp, pentru cei care vor neapărat să afle „de ce azi e azi şi cum se transformă în mâine“, dacă „a trecut ieri sau urmează să vină“ sau „ce-i aia poimâine şi de ce nu vine mai repede“.

Domnul Azi şi bătrână doamna Ieri, domnişoară Poimâine, Clară, Mama, vrăjitoarea Niciodată îşi dau întâlnire într-o poveste amuzantă, în care timpul începe să curgă mai repede că de obicei, aşa cum fantazează toţi copiii când sunt mici şi nerăbdători să crească mai repede. 

Cu o durata de 45 de minute, spectacolul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 9 ani, şi are loc la Cafe Deko, Str. Selari nr. 14 , Centrul Vechi.

Spectacolul este o noua producţie Lumea lui MOMO şi a fratelui sau mai mic, Momolino - Teatru şi poveşti pentru copii, în dramatizarea şi regia Antoanetei Zaharia. 

Din distribuţie fac parte: Antoaneta Zaharia, Ioana Flora, Mihaela Velicu şi Ruxandra Coman, actriţe talentate şi mult îndrăgite de copii, şi pe care le-aţi mai văzut în spectacolele noastre "Ziua în care a fugit somnul", "Nica şi Poveştile sale" sau Aventurile lui Hermann. 

Muzică acestui spectacol este 100% originală, creată special pentru fiecare personaj al poveştii, a fost compusă şi orchestrată Nina Neagu (artist şi profesor de muzică la RockSchool RO), iar decorurile şi costumele poartă semnătura Doinei Pop. 

Biletele s-au pus in vanzare pe site-ul www.iabilet.ro. Pret 25 lei de persoana. Rezervarile se pot face doar in zilele de vineri si sambata premergatoare spectacolului,  la lumealuimomo@gmail.com, detalii la telefon 0754.565.111

Praful Magic de Craciun
Spectacol de Craciun pentru copii de orice varsta
18 decembrie ora 11.00
Cafe Deko

E noaptea de Ajun. O noapte mai linistita si mai misterioasa ca oricare alta. Bradul e impodobit, luminile sunt aprinse, colindele se aud usor, rasetele de copii intregesc atmosfera in asteptarea lui Mos Craciun. In noaptea de Ajun totul este magic si orice e posibil. Doi spiridusi speciali Rabdarica si Mofturica il ajuta pe Mos Craciun sa ajunga inca o data la fiecare copil in parte cu cadourile mult dorite. Si asta pentru ca ei stiu sa foloseasca Praful magic de Craciun, iar de aici surprizele ne insotesc in poveste la tot pasul.

Un spectacol vesel, cald si jucaus, dar mai ales educativ pentru oricine care crede in Magia Craciunului. Un spectacol in care copiii vor invata despre cum sa faca propriile alegeri, sa aiba rabdare, sa fie generosi, responsabili si sa priveasca dincolo de propriile dorinte.

Distributie: Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu
Regie si adaptare text: Oana Rasuceanu
Idee si concept: Mira Loghin
Scenografie si costume: Doina Pop
O productie MOMOLINO si Lumea lui MOMO

Pret billet: 25 lei/copil si 25 lei adult.. La acest spectacol se pot face rezervari, doar cu o zi inainte de spectacol, in limita locurilor ramase libere. Biletele se vand si inainte de spectacol doar in limita locurilor ramase libere. Nu se vor spectatori peste capacitatea locurilor disponibile pe scaune. Accesul in sala este permis incepand cu ora 11.00. In timpul spectacolului nu se mai poate intra in sala. 

Detalii la telefon: 0754565111

Biletele s-au pus in vanzare in reteaua online https://www.iabilet.ro/bilete-praful-magic-de-craciun-spectacol-de-teatru-pentru-copii-27055/

Cum ne comportam cand venim la spectacolele MOMOLINO?

- Din aceasta toamna spectacolele MOMOLINO se desfasoara intr-o sala de spectacole pusa la dispozitie de Café Deko, in strada Selari nr 14. Sala are o capacitate legal permisa de 150 de locuri, dintre care 70 de pernute pentru copii si restul scaune. Cladirea este complet noua, construita in 2011 si beneficiaza de toate autorizarile specifice unei astfel de activitati, inclusive ISU. Café Deko este un concept de cafenea-teatru creat din anul 2003 de catre Dan Chisu si se bucura de un public iubitor si numeros.
- Biletele la spectacolele noastre sunt puse la vanzare in reteaua iabilet.ro si eventim.ro. In limita locurilor ramase libere, se pot face rezervari la lumealuimomo@gmail.com, doar cu o zi inainte de spectacol. Va rugam verificati disponibilitatea la telefonul pus la dispozitie in anunt, pentru a va asigura ca aveti un loc. Ne pare rau, dar nu vom putea suplimenta capacitatea locurilor, in cazul in care veniti direct la sala si spectacolul este sold out.
- Va invitam sa ajungeti la ora corecta, de preferinta cu 15-30 minute inainte de inceperea spectacolului. De multe ori actorii nu ies in scena, pentru ca accesul spectatorilor sala intarzie, iar copiii isi pierd rabdarea.
- La intrarea in sală exista cuiere, unde vă incurajam să vă lasați hainele groase. Este neplăcut și inconfortabil să le țineți agatate, pe toata durata spectacolului.
- Regula curtoaziei din toate teatrele din lume, ofera prioritate copiilor. Astfel pernutele din fata scenei, precum si primele 3 rănduri sunt rezervate exclusiv copiilor. Adultii vor ocupă intotdeauna locurile incepand cu răndul 4. Aceasta regula este valabila si pentru parintii care aleg sa isi tina copiii in brate.
- Vă rugam pastrati libere cele 2 culoare de acces in sala.
- Odata ce ati intrat in sală, va rugam sa va asezati pe locuri pe care le-ati ales pana la inceperea spectacolului. Locurile in sala se ocupa in ordinea sosirii, va rugam sa nu tineti locuri rezervate prietenilor care ajung mai tarziu.
- Inainte de spectacol, va rugam sa inchideti telefoanele mobile sau sa le treceti pe modul silentios. Nu lasati in mana copiilor telefoane sau alte aparate electronice in timpul spectacolului.
- Pastrati cu voi doar sticla de apa. Rontaielile, fructele se pot consuma doar inainte sau dupa spectacol. E foarte posibil sa li se faca pofta si altor copii, in plus zgomotul produs ii poate deranja pe cei din jur. 
- Odata ce spectacolul a inceput, accesul in sală nu este permis. Valabilitatea biletului se pierde, și ne bucurăm să vă revedem la o reprezentație viitoare.
- Pentru ca fiecare spectator este important, ne dorim ca fiecare dintre voi sa se bucure de spectacol in liniste, sa auda bine replicile actorilor, de aceea am aprecia daca ati ramane pe locurile voastre pana la final, evitand sa vorbiti, chiar si in soapta.




Miercuri 1 iunie, ora 11.30

Răbdărică și Mofturică in misiune cu Zâna Maseluță
Spectacol de teatru interactiv pentru copii dedicat Zilei de Iunie
Clubul Țăranului

Se spune că, Răbdărică și Mofturică, doi dintre spiridușii lui Moș Crăciun, după ce i-au fost de mare ajutor Moșului în Noaptea de Ajun, primesc o misiune specială: Într-o singură noapte trebuie să o ajute pe Zâna Măseluță să colecteze dinții de lapte de la 7803 copii din... România. 

Cât despre Zână... Ea este pe cât de surprinzătoare, pe atât de ușor de îndrăgit. De la o secundă la alta, cu ajutorul spiridușilor Răbdărică și Mofturică, copiii vor afla miraculoase lucruri despre Lună, despre stele, despre praful magic de adormit și despre dințișorii de lapte. Aventuri noi, prieteni noi și un cer plin de stele strălucitoare. O noapte magică, pe care cei doi spiriduși n-o vor uita niciodată. Oare şi voi? 

Un spectacol dedicat celor care au dinţişori de lapte şi se gândesc deja la magiile Zânei Măseluţă, un spectacol jucăuş şi plin de umor, dar mai ales educativ pentru cei care încă cred în “se poate orice”. O poveste în care copiii vor învăţa despre cum să ne fim de ajutor unii altora, despre generozitate, empatie şi încredere, despre cum să facem faţa fricilor şi să ne exprimăm emoţiile. 

Regia şi textul spectacolului sunt semnate de Oana Rasuceanu, iar din distribuţie fac parte 3 actriţe excepţionale - 3 mămici minunate: Adina Lucaciu, Georgiana Stanciu şi Irina Velcescu. Scenografia şi costumele sunt semnate de Doina Pop. Spectacolul este creat după o idee originală marca Momolino. 

Durata spectacol, 45 de minute

Spectacolul are loc la Clubul Ţăranului Român, aflat în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Intrarea Monetariei (din bd. Ion Mihalache sau Kisseleff)

Parteneri: Agenda Culturala a Copiilor, Copilul.ro, Crestem Oameni.ro, GoKid.ro, Gradinite.com, , KidsSpot.ro, Lilebuba.ro, SapteSeri, Sunt Parinte.ro, UrbanKid.ro, 

Biletele la acest spectacol se pot cumpara online de la www.iabilet.ro Totodată, acestea se pot achiziționa și înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile de la punctele de vânzare amenajate în spaţiul de joc. 

Primim rezervari in limta locurilor disponibile, la lumealuimomo@gmail.com, detalii la telefon 0723.565.113

OFERTA SPECIALA: 20 lei de copil, Gratuit pentru adultul insotitor!





Duminică 29 mai, ora 11.00
ZIUA IN CARE A FUGIT SOMNUL
adaptare dupa cartea cu acelasi nume a Victoriei Pătrașcu
Clubul Țăranului



"Ce-ar fi daca intr-o buna zi, Somnul ar pleca definitiv? Si cum ar fi daca ne-am putea juca la nesfarsit, zi si noapte? Ana, eroina povesti noastre si-a pus aceasta nastrusnica dorinta chiar de ziua ei.. Iar ceea ce a urmat a fost dincolo de asteptarile noastre." 

Cati parinti obositi si nemultumiti nu cunoastem, atunci cand copii lor nu vor sa doarma si pace? Si cate metode, staturi sau leacuri fanteziste n-a incercat fiecare? Exista insa o cheie, pe care o puteti afla chiar din povestea care ne-a inspirat, scrisa de Victoria Patrascu, adaptata si regizata de Toni Zaharia. 

Bine, bine dar cum arata Somnul? Are culoare si stare de om mare? Aaa ti se face Somn numai cand iti apare, cu pletele lui din flori de mac, tei si verbina si trupul bine captusit in haina lui de plapuma mirosind a dulap umbros. Important este sa apara.. 

autor Victoria Patrascu 
regia Antoaneta Zaharia, 
cu Antoaneta Zaharia, Ioana Flora si Mihaela Velicu. 
costume si decoruri: Doina Pop 
o productie Lumea lui MOMO si MOMOLINO
recomandat copiilor cu varste intre 3 si 8 ani 
Durata spectacol: 45 de minute.

"Iar duminică am fost la teatru. Piesa a fost foarte frumoasă, educativă, copiii atenți, actorii improvizau și interacționau cu copiii. Stăteam în sală și mă bucuram efectiv uitându-mă la fețele lor, la bucuria pe care o aveau când răspundeau întrebărilor actorilor, la soluțiile ingenioase pe care le găseau etc. A fost cu adevărat o încântare să fiu acolo cu copiii, un timp special. Mi s-a părut foarte ingenioasă personificarea Somnului și a Doamnei Oboseală. Se pare că a avut mare impact asupra unei fetițe de 2 ani și 6 luni. Seara, am dat stingerea tot la 22. Deși se trezise abia de 2 ore, a adormit în 40 de minute, după ce am reanalizat povestea Anei, fetița de la teatru care nu mai voia decât să se joace. Exact ca ea. E adevărat că la început mi-a zis: -Eu vreau să mă jooooooc! Eu vreau să vină doamna Oboseală! Dar după ce am povestit din nou cum Ana avea ochii roșii, o durea capul de oboseală, avea mâinile și picioarele atât de grele încât nu se mai putea mișca, l-a acceptat pe Somnul cel Bun. Somn bun, Somn bun, te aștept și pe la mămici, nu doar pe la copii! Tânjesc după tine mai mult decât după un tort de ciocolată!"" http://crestemoameni.ro/vreau-dorm-vreau/ Si nu exageram cu nimic, cand spunem ca este una dintre cele mai inocente si educative povesti pentru copiii fara de varsta si deopotriva pentru parintii si bunicii lor, caci firul intamplarii e plin de imaginatie si surprize! 

Bilet intrare: 25 de lei de persoana. Al doilea părinte nu are gratuitate. Gratuitătile nu se cumuleaza.

Puteti face rezervari la lumealuimomo@gmail.com, detalii la 0723.565.113 

Biletele se pot achizitiona online de la www.iabilet.ro, sau direct de sala inainte de inceperea spectacolului, in limita locurilor disponibile. 


Aventurile lui Hermann sau povestea extraordinara a unui erou curajos
Spectacol de teatru interactiv recomandat copiilor cu varste cuprinse intre 5-12 ani.
Duminică 27 martie, ora 11.00
Clubul Țăranului

E clar, Hermann nu mai vrea la scoală!! Vă sună cunoscut? Este fratele mai mare, are doi părinți care par să nu-i mai acorde atenție decât surioarei mai mici, acum bolnavă de pojar, și care primește toată afectiunea familiei. Si el?

Parca a dispărut din toata ecuația familei, nimeni nu îl mai întelege și il prețuiește.....și totuși, intămplările prin care trece îl ajută să ințeleagă că doar acasă este iubit și acceptat așa cum este!

Povestea baietelului Hermann, poate fi povestea oricăruia dintre voi. Un spectacol despre călătoria extraordinară a unui erou curajos ce trebuie duca un mesaj secret. O călătorie pe care fiecare dintre noi a făcut-o cel putin o dată în viață . Cu adevărat sau doar în imaginație. 

Un spectacol de teatru educativ și interactiv, plin de imaginație, suspans si umor, potrivit copiilor de gradinița și scoală. Vom trăi pas cu pas tot ce i s-a intamplat lui Hermann de dimineata si pana seara, vom sa descoperi ploaia, focul si comorile ascunse, vom învăța să ne ferim de monstrii răsăriți din pământ sau să ne luptam cu un șarpe mare de la circ și multe altele...

cu Antoaneta Zaharia si Clara Flores 
adaptare si regie Antoaneta Zaharia
 

Un spectacol de teatru creat si produs de Lumea lui MOMO si Teatrul pentru copii MOMOLINO.

Spectacolul are loc la Clubul Ţăranului Român, aflat în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Str. Monetăriei 3-5. 

Al doilea părinte beneficiaza de gratuitate. 
Pret unic : 25 lei/persoana




Biletele sunt disponibile online pe www.iabilet.ro. Se pot face si rezervari la lumealuimomo@gmail.com, in limita locurilor disponibile, cu 2 zile inainte de spectacol.










AVENTURILE LUI HERMANN
SPECTACOL INTERACTIV PENTRU COPII
Clubul Taranului


E clar, Hermann nu mai vrea la scoala!! Va suna cunoscut? Este fratele mai mare, are doi părinţi care par să nu îi mai acorde atenţie decât surioarei mai mici, acum şi bolnavă de pojar care primeste afectiunea familiei. Si el? Parca a disparut din toata ecuatia familei, nimeni nu il mai intelege si il pretuieste.....si totusi, intamplarile prin care trece il ajuta sa inteleaga ca doar acasa este iubit si acceptat asa cum este! Povestea baietelului Hermann, poate fi povestea oricaruia dintre voi. 


O poveste despre călătoria extraordinară a unui erou curajos ce trebuia să ducă un mesaj secret. O călătorie pe care fiecare dintre noi a făcut-o cel puţin o dată în viaţă. Cu adevărat sau doar în imaginaţie. 

Un spectacol de teatru educativ si interactiv, plin de imaginatie, suspans si umor, potrivit copiilor de gradinita si de scoala. Va invitam dragi copii, parinti, bunci si matusici, sa traim, pas cu pas tot ce i s-a intamplat lui Hermann de dimineata si pana seara... sa descoperim ploaia, focul si comorile ascunse, sa ne ferim de monstrii rasariti din pamant, sa ne luptam cu un sarpe mare la circ si multe altele... 

cu Antoaneta Zaharia (actrita a Teatrului Odeon) si Clara Flores (actrita a Teatrului Toma Caragiu din Ploiesti), adaptare si regie Antoaneta Zaharia dupa romanul lui Michael Ende, "Lungul drum catre Santa Cruz".

Pret bilet: 25 lei/persoana. Al doilea parinte participa gratuit. Copiii pana la 3 ani au gratuitate. Gratuitatile nu se cumuleaza.

Biletele se pot achiziţiona online de la www.iabilet.ro. Rezervari la email lumealuimomo@gmail.com, detalii la tel 0723.565.113


Despre Lumea lui MOMO şi MOMOLINO, Teatru şi poveşti pentru copii 

Suntem o mână de oameni veseli și inspirați de viață, de copii, de lucrurile simple ale vieții dar mai ales de oameni ca voi. Ne place să ne jucăm cu copiii așa cum le place lor, de aceea inventăm povești-ateliere-întâmplări din care culegem experiențe și trăim cele mai autentice bucurii. 

Ne propunem să educăm viitorul public de teatru, creând spectacole cu sens. Ne propunem să creştem oameni, promovând acele valori morale de care fiecare copil are nevoie în viaţa de adult: iubire, generozitate, responsabilitate, toleranta, onestitate, încredere. Pentru că “aici” şi “acum-ul” pe care le găseşti doar în teatru sunt noţiunile cele mai îndemâna prin care copiii se conectează la lume. Teatrul îi poartă prin imaginar, cu o încărcătură mare de magie. Teatrul îi aduce prin poveste atât în propria lor realitate copiilor, cât şi a adulţilor. Este un canal valoros de educaţie, de comunicare prin care ajungem la copii întotdeauna prin limbajul lor, prin personaje echilibrate, prin decoruri şi costume parcă decupate din scenele lor de joacă, dar mai ales printr-o echipă de actori, scenarişti, scenografi şi regizori profesionişti. 

Din 2011 şi până astăzi, peste 10,000 de copii au participat la programele noastre creative şi educative. În Lumea lui MOMO şi MOMOLINO, poveştile noastre sunt irepetabile și unice, pentru că ele se crează pe înțelesul și limbajul copiilor. Aşa ei devin mai comunicativi și empatici, cu noi experiențe şi cresc într-o cultură teatrală bazată pe valori autentice. Dacă aţi auzit până acum de “Pe covorul fermecat al poveştilor” œ” Alice în Sufrageria Minunilor”, Nica și Poveștile sale”, “Aventurile lui Hermann”,” Ziua în care a fugit somnul” şi “Rabdarica şi Mofturica salvează Noaptea de Ajun”, atunci noi suntem făptaşii.   
Pentru confirmări, solicitări si detalii vă rugăm să ne contactati la lumealuimomo@gmail.com www.lumealuimomo.blogspot.com www.facebook.com/lumealuimomo



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu